0.2 C
Sibiu
0.2 C
Sibiu
marți, 3 decembrie 2024

Aeroportul Internațional Brașov : Compania Fly Lili va începe operarea pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav din luna iunie 2024.

Must read

Anunţul a fost făcut în cadrul unei întâlniri pe care Jürgen Andreas Faff, patronul Fly Lili, şi Cătălin Cotruţ, directorul general al companiei, au avut-o joi, 25 ianuarie, cu preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică-Constantin Şerban, directorul general al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, Constantin Albu, preşedintele Consiliului de Administraţiei al Regiei Autonome „AIBG”, Ştefan Daniel Micu, directorul DSNAR Arad, Florin Manta, şi directorul general al firmei de handling Kronaero, Ciprian Oprescu.
Cu acest prilej, participanţii au stabilit că în cursul lunii februarie reprezentanţii Fly Lili vor anunţa destinaţiile concrete şi frecvenţele zborurilor.
Totodată, s-a analizat posibilitatea ca Fly Lili să-şi stabilească una din bazele operaţionale pe Aeroportul Braşov, fapt care ar permite realizarea unui număr de trei curse dus-întors pe zi, şapte zile din şapte, în intervalul de 16 ore de funcţionare a Aeroportului Braşov.
„Am avut o întâlnire foarte productivă, în cadrul căreia am stabilit detalii concrete ale colaborării cu Fly Lili, însă este normal ca anunţul oficial privind destinaţiile şi orarul zborurilor să fie comunicat de oficialii companiei, la fel ca şi momentul punerii în vânzare a biletelor. Mulţumim oficialilor Fly Lili pentru interesul manifestat faţă de aeroportul nostru, pentru modul profesionist şi eficient în care au construit planul operaţional pe care îl vor pune în aplicare din această vară şi pentru acest început de bun augur al colaborării noastre”, a declarat directorul general al AIBG Constantin Albu.
- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Sibianul | Transilvania

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura